Este a treia oară toamnă în același singur an
Eu ma găsesc din nou scriind la al meu nesfârșit roman.
Ape trecute prin rugină îmbibă-mi foile pe-ascuns
Iar eu găsindu-le , simt vină, neștiind ce le-a pătruns.
Le șterg , în a mea nevroză, îmi repet fapta de trei ori.
Sunt superstițios ; văd negru în milioane de culori.
Mă sting în vântul sur de-afară a toamnei ce iar a venit
Ocolind mereu răspunsul când e să scriu de-s fericit.
Arunc cu gândul kilometri ; de fapt,la număr sunt doar trei.
Și urmăresc mereu trecutul , când mă simt săturat de ei.
De karma lor apăsătoare , imagini de șablon , de chin.
De ochii lor sclipind în soare , de frica de prea mult puțin.
E greu să trec de-a treia strofa; pare forțată, pare grea.
Atletic înăuntrul meu , dar tot mă tem c-o voi scăpa
Că o voi lăsa să cadă cu sutele de strofe mute .
Mai bine nu o mai termin: e mult prea goală s-o asculte.
Valea Regilor 